Sari la conținut

povești · · actualizat

Două ore în aer: povestea unui zbor de distanță cu parapanta

Am urcat la 2.500 de metri, am aterizat pe Piatra Mare și ne-am întors după două ore. Povestea unui zbor de distanță deasupra Brașovului.

Zbor în tandem cu parapanta deasupra Masivului Piatra Mare, vara

Unii pasageri vin pentru câteva minute de zbor. Alții vor să afle cât de departe te poate duce o aripă. Asta e povestea unui astfel de zbor: două ore deasupra munților din jurul Brașovului, alături de Cosmin „Mex” Nedelea, care și-a dorit exact asta.

Urcarea: 2.500 de metri în prima jumătate de oră

Mex a ales zborul de distanță, ne-am echipat cum trebuie și am plecat la drum. În prima jumătate de oră am câștigat altitudine, până la 2.500 de metri. De acolo am pornit hotărâți spre masivul Piatra Mare.

O aterizare pe Piatra Mare

Am aterizat pe masiv, ca să ne bucurăm de priveliște de sus, cu picioarele pe pământ. Apoi am decolat din nou și am patrulat de-a lungul crestei Pietrei Mari.

Deasupra cartierului Noua și înapoi

De pe creastă am zburat spre cartierul Noua, de unde orașul se vede în detaliu. Am mai prins altitudine și ne-am întors la Bunloc, unde am aterizat în siguranță, cu zâmbetul până la urechi. Toată aventura a durat două ore: adrenalină, relaxare și multă distracție.

Zborul de distanță astăzi

Zborul din această poveste a decolat de la Bunloc, înainte ca telescaunul de acolo să se închidă, în octombrie 2025. Între timp, zborul de distanță s-a mutat și el: astăzi, The Distance decolează din zona Vârfului Postăvaru, de la 1.800 m, și se zboară doar în lunile iunie–august.

Drumul are același spirit: zbor termic deasupra Postăvarului, o aterizare pe Piatra Mare, apoi zborul peste cartierul Noua și aterizarea la Bunloc sau în apropiere de Carrefour. Ce include, cât costă și cum rezervi găsești pe pagina The Distance.

The Distance e cea mai lungă experiență a noastră și e doar pentru cei care au mai zburat în tandem. Dacă nu ai zburat încă, începe cu primul tău zbor în tandem.

Vrei să-l dăruiești din timp? Voucherul e valabil 12 luni de la cumpărare.

Urmărește zborul

Zbor în tandem deasupra munților împăduriți, cu nori mari de vară la orizont
Zbor în tandem · · The Distance, cu Cosmin „Mex” Nedelea. Două ore în aer, din vremea când The Distance pleca de la Bunloc: o aterizare pe Piatra Mare, apoi peste cartierul Noua și înapoi. Vezi pe YouTubeVideoclipul se încarcă de pe YouTube doar când îl pornești.

Mai citește

Toate articolele →

Unele amintiri
nu se povestesc.

Se trăiesc.

SunăRezervă zborul